Templul vieţii este trupul

Publicat pe Actualizat pe

 

bowentherapy.jpg

Energia este forţa vieţii. Spiritul este guvernatorul vieţii. Dacă unul dintre ele este în dezechilibru, toate trei vor avea de suferit.Terapia Bowen ajuta la echilibrarea si refacerea acestor trei elemente.

Toţi oamenii se nasc pe acest pământ înzestraţi cu trei comori (esente) preţioase ale vieţii în virtutea cărora putem exista, funcţiona şi gândi. Aceste comori compun mostenirea noastră naturală, înnăscută, şi gradul în care le protejăm şi le păstrăm detemină starea sănătăţii şi durata propriei vieţi.

 

cab-bowen

Cei care risipesc şi abuzează de ele suferă povara bolilor cronice şi moartea prematură, în timp ce aceia care le cultivă şi le conservă se bucură de sănătate şi de longevitate. Toţi oamenii se nasc cu întreg potenţialul de puteri primordiale înnăscute. De-a  lungul cursului obişnuit al vieţii pe pământ, solicitările şi zbuciumul lumii, stilul de viata epuizează în mod gradat esenţa, disipează energia şi extenuează spiritul, slăbind sănătatea şi grăbind moartea.

Mulţi  oameni nu acordă atenţie decât solicitărilor corpului fizic şi apetitului său exagerat pentru mâncare, sexualitate şi distracţii. În loc să-şi îngrijească trupul ca pe un „templu al spiritului”, ei abuzează în a-şi satisface dorinţele lor animalice. Într-adevăr, mulţi oameni în ziua de azi au grijă mai curând de maşina lor decât de propriul trup; fac economii mai degrabă la bani decât la energie şi dedică mai mult timp şi atenţie televiziunii decât propriei lor raţiuni. Ei îşi poluează fluidele esenţiale ale corpului cu mâncăruri denaturate si medicamente toxice, îşi consumă energia prin stres cronic şi hărţuire emoţională şi îşi epuizează spiritul cu neobosite distracţii şi dorinţe lumeşti. Chiar şi cei care manifestă interes pentru viaţa spirituală adesea nu reuşesc să facă progrese semnificative pentru simplul motiv că neglijează primul pas crucial, acela de a-şi reglementa acţiunile la nivelul esenţiei şi energiei. Atunci când esenţa este poluată şi energia neechilibrată, spiritul devine slab şi neputincios.

Potrivit viziunii medicinii tradiţionale chineze, boala şi degenerarea sunt cauzate nu atât de invazia germenilor externi, cât de „coborârea gărzii”. Germeni, toxine şi „energii rele” sunt pretutindeni prezente în mediul înconjurător, dar ele pot pătrunde şi cauza stricăciuni numai într-un trup a cărui imunitate şi rezistenţă sunt slăbite prin neglijenţă şi un stil de viaţă impropriu. Sănătatea şi longevitatea sunt suţinute prin păzirea atentă a celor Trei Comori ( esenţa, energia şi spiritul ) ale vieţii, iar începutul oricărei boli este un indiciu clar al eşecului în menţinerea unui sistem de apărare puternic.

De peste 3000 de ani, prevenirea bolilor a fost principiul de orientare în sistemul de ocrotire a sănătăţii în China. Instalarea bolii a fost privită ca o insuficienţă a medicinei preventive, şi nu un fapt normal, aşa cum este ea văzută astăzi, iar folosirea medicamentelor a fost totdeauna ultima alegere.

Sănătatea  a fost considerată o importantă responsabilitate individuală, iar boala a fost privită ca un eşec în arta de a preveni, eşec datorat individului. În vremurile străvechi, în China existau medici de familie care aveau datoria să asigure menţinerea sănătăţii tuturor celor din gospodărie, inclusiv pe cea a servitorilor. Pentru acest serviciu, medicul primea o rentă lunară. Dacă cineva se îmbolnăvea, era responsabilitatea medicului să redea sănătatea pacientului pe propria sa cheltuială, iar salariul lunar era refuzat până când obţinea o vindecare completă. Acest sistem a servit excelent ca o piedică efectivă pentru practica medicală greşită, fiindcă doctorii obţineau profituri numai prin păstrarea sănătăţii pacienţilor.

Sistemul chinez de îngrijire naturală a sănătăţii este deosebit prin faptul că e natural, preventiv, caută rădăcinile problemelor, este holistic şi se bazează pe încrederea în sine. Chinezii din vechime considerau că tratamentul cel mai bun este prevenirea. Cu alte cuvinte, în primul rând să nu lăsăm boala să se instaleze sau să o stopam de îndată ce apare. Sănătatea înseamnă, în primul rând, absenţa bolii, astfel încât sănătatea este menţinută cel mai bine prin ţinerea în şah a bolilor prin cultivarea esentelor.

Lumea modernă se conduce după concepţia greşită conform căreia ştiinţa şi tehnologia pot „cuceri natura”, permiţând prin aceasta oamenilor să-şi satisfacă orice capricii şi fantezii. Am tăiat pădurile şi am invadat mările, poluăm aerul pe care-l respirăm, otrăvim apa pe care o bem, ne contaminăm corpul cu mâncăruri artificiale şi medicamente sintetice, împiedicăm dezvolatrea mentală cu distracţii inutile şi noţiuni nenaturale. Rezultatul net al acestei lupte între natură şi om este un mediu înconjurător ostil care nu mai poate susţine viaţa umană, iar cei care pierd în final sunt tot oamenii. Corpul uman este un produs superior al naturii; prin urmare, este evident faptul că, distrugând mediul natural în care ne ducem viaţa, ne distrugem totodată pe noi înşine, şi nici o descoperiere a ştinţei sau a tehnologiei nu ne poate salva de la un asemenea sfârşit.

Singura noastră speranţă este restaurarea demult distrusei armonii cu natura.

“Majoritatea persoanelor îşi irosesc sănătatea pentru a face avere apoi isi irosesc averea incercind sa-si recapete sanatatea.“

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s