Terapia Bowen in Bolile cardiovasculare

În România, circa 62% din decese sunt cauzate de bolile cardiovasculare, ceea ce face ca ţara noastră să ocupe locul al treilea în lume, potrivit datelor statistice prezentate la Forumul Naţional de Prevenţie a Bolilor Cardiovasculare de săptămâna trecută. Din fericire, aceste boli pot fi prevenite sau chiar vindicate prin terapia Bowen.

Stilul de viaţă face diferenţa.

Potrivit datelor oferite de European Heart Networking, în Europa, 4,3 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza bolilor cardiovasculare. Numărul deceselor este în creştere din cauza stilului de viaţă nesănătos specific societăţii de consum. În scop preventiv, se recomandă adoptarea unei diete cât mai sănătoase (multe fructe, legume, carne slabă de pui, peşte) care să ajute la reglarea nivelului colesterolului şi diabetului, boli care pun în pericol sistemul cardiovascular.

Respectarea câtorva reguli si a unui stil de viata sanatos, esenţială. O dietă echilibrată trebuie să conţină cât mai multe legume.

Trei mese principale şi două gustări pe zi (compuse îndeosebi din fructe şi din legume), 30 de minute de mişcare şi menţinerea sub control a stresului. Aceasta este, pe scurt, reţeta unui stil de viaţă sănătos. Din păcate, cei mai mulţi dintre noi, deşi ne dorim să avem un stil de viaţă cât mai echilibrat, nu reuşim să respectăm câteva reguli simple, motivând prin faptul că suntem foarte ocupaţi. Însă nu trebuie să uităm că starea de sănătate depinde foarte mult de cum şi de ceea ce mâncăm, de timpul pe care îl alocăm mişcării, de orele de somn şi de starea noastră emoţională.

Aliaţii tăi: fructele şi legumele!

Medicii americani de la Clinica Mayo afirmă că fructele şi legumele trebuie să predomine în orice dietă echilibrată, deoarece conţin fibre alimentare care normalizează nivelul glicemiei şi pe cel al tensiunii arteriale. Nelipsite din dietă ar trebui să fie şi cerealele integrale (grâu, orz, ovăz şi secară), surse esenţiale de carbohidraţi „buni”, care ajută la reducerea nivelului colesterolului „rău” şi, implicit, la prevenirea aterosclerozei.

De asemenea, trebuie să ne asigurăm şi surse de proteine de cea mai bună calitate, întrucât furnizează organismului o serie de aminoacizi indispensabili bunei funcţionări. Cele mai bune surse de proteine sunt carnea de curcan, pui, de peşte, legumele uscate, precum fasolea, lintea, mazărea şi o serie de oleaginoase, precum migdalele şi nucile (maximum 50 g pe zi). În ceea ce priveşte grăsimile, le vom prefera pe cele nesaturate, aşa cum sunt şi acizii graşi esenţiali Omega 3, Omega 6 sau Omega 9, care se găsesc în peştele gras (somon, hering, sardine, cod şi macrou) şi în uleiul de măsline.

Sportul, soluţie în multe probleme

Sutele de studii realizate de-a lungul timpului au arătat că activitatea fizică, practicată cu regularitate, este cel mai bun „tratament” pentru reglarea nivelului colesterolului (creşterea colesterolului „bun” şi scăderea celui „rău”), pentru reglarea tensiunii arteriale, pentru normalizarea glicemiei şi pentru prevenirea acumulării kilogramelor.

Iar dacă nu ştii ce tip de mişcare ţi se potriveşte, cercetătorii australieni de la universitatea Adelaide recomandă mersul pe jos, în pas vioi, timp de 30 de minute pe zi. Această formă de mişcare stimulează circulaţia şi previne diabetul. În plus, îmbunătăţeşte somnul şi combate stările de anxietate. Aceeasi recomandare o primim si in urma terapiei Bowen care a dovedit eficienta ridicata in aceste boli. De asemenea, ideal ar fi ca, de trei ori pe săptămână, să facem jogging, timp de 30 de minute.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s